BookBank
Descrizione prodotto
Nei due estremi e intensissimi anni della sua vita (1955-1957) Giuseppe Tomasi di Lampedusa mise insieme non solo le otto parti del Gattopardo, ma anche tre racconti e uno scritto di carattere autobiografico. Solo di recente, però, in seguito al ritrovamento di alcuni manoscritti originali, è stato possibile sottoporre i testi brevi a una rigorosa verifica filologica e, in particolare, è stato possibile ricostruire nella loro interezza i “Ricordi d’infanzia”, che ora acquistano una maggiore corposità. Il presente volume si apre appunto con i “Ricordi d’infanzia”, scritti nell’estate del 1955, che come spiega Gioacchino Lanza Tomasi nella prefazione “ci schiudono il laboratorio dello scrittore al tempo del suo capolavoro”. Segue “La gioia e la legge”, un breve apologo. Ma il racconto più celebre della raccolta è “La sirena” (precedentemente con il titolo “Lighea”), scritto dopo una gita lungo la costa meridionale della Sicilia. Al centro della favola, al limite tra il reale e il surreale, spicca il vecchio professor La Ciura, che da giovane conobbe l’amore della Sirena e non potè più gustarne altro. Chiude il libro “I gattini ciechi”, dei tre racconti il più vicino come materia al “Gattopardo”, sebbene fosse nato come capitolo iniziale di un nuovo romanzo del quale ha mantenuto il titolo.
Socotit autor al unei singure opere, romanul Ghepardul, Giuseppe Tomasi di Lampedusa era un scriitor născut, nu făcut. Stau mărturie fragmentele de amintiri din copilărie și cele trei povestiri publicate în acest volum, scrise în ultimii săi ani de viață, dintre care Sirena a ajuns, în timp, să fie considerată aproape unanim, la rândul ei, o capodoperă.
Pentru cititorul de azi, volumul de față al scriitorului care a dat, poate, cel mai frumos roman al literaturii italiene este dovada că acesta nu s-a ivit din neant, ci dintr-un extraordinar talent manifestat până în ultima clipă.
„Mulţi scriitori au considerat opera lui Tomasi di Lampedusa un moment important în formarea lor. Au subliniat cum, pornind de la Proust, el a pus pe primul plan viziunea subiectivă în defavoarea adevărului. Lampedusa, fără scrupule, cu plăcere şi bucurie, transformă istoria într-o poveste personală. în acest context, Amintirile din copilărie, ca laborator al amintirilor, reprezintă o etapă fundamentală. Viaţa poate fi fericită în manieră responsabilă, chiar dacă este melancolică. Amintirile, cu caracterul lor de însemnări, sugerează recuperarea istoriei prin scoaterea la suprafaţă a unor semne indelebile.“ (Gioacchino Lanza TOMASI)